În Krka, suntem tot timpul preocupaţi să dovedim eficacitatea şi siguranţa produselor noastre, mai ales ale brandurilor recunoscute în plan internaţional aşa cum este şi Septolete. În studiile clinice pe Septolete au participat 2000 de adulţi şi copii din diferite ţări europene. Cu toate aceste, avem în plan noi studii care vor implica cele mai bune centre clinice din ţările în care Septolete este prezent. Puteţi citi mai jos ce am testat în cadrul studiilor desfăşurate până acum.
Numărul microorganismelor patogene a fost redus după administrarea primei pastile.
În acest studiu au participat adulţi şi copii care prezentau inflamaţii ale laringelui şi faringelui. După administrarea Septolete timp de 5-7 zile, s-au observat rezultate excelente:
Septolete Plus începe ameliorarea durerii imediat după administrare iar efectul său este de lungă durată. Pacienţii incluşi în studiu au raportat că durerea a fost semnificativ redusă în 15 minute după administrarea pastilelor iar efectul durează de la 2 la 3 ore. (3)
De asemenea, pastilele de Septolete ameliorează eficient durerea. La începutul studiului, 90% din pacienţi prezentau durere moderată sau severă la înghiţit; la sfârşitul studiului aceasta a mai fost prezentă la mai puţin de 10% din pacienţi.
Septolete ajută la ameliorarea durerii de gat în 93% dintre copii incluşi în studiu. Septolete acţionează eficient, prevenind dezvoltarea infecţiilor severe. În timpul studiului nu a fost observată nicio reacţie adversă.
Referinţe